Detalii noutăți

< Achiziţie servicii complete de „Cazare, masă și transport "
06.11.2015 10:09 Age: 9 yrs

POR 2014-2020: A fost aprobata versiunea finala a Ghidului general al solicitantului


Versiunea finala a Ghidului general al Solicitantului pentru Programul Operational Regional 2014-2020 a fost aprobata miercuri, 4 noiembrie 2015, prin ordin al ministrului dezvoltarii regionale si administratiei publice. Pentru aprobarea documentului a fost parcursa procedura de consultare publica, in urma careia au fost primite numeroase observatii si comentarii care au fost luate in considerare pentru finalizarea Ghidului.

Ghidul Solicitantului Conditii generale pentru accesarea fondurilor in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 cuprinde informatii generale, prezentate sintetic, despre POR 2014-2020, sistemul de management al programului, ajutorul de stat si instrumentele financiare aplicabile, despre apelurile de proiecte, inclusiv despre modalitatea de completare si depunere a cererilor de finantare, despre criteriile comune de eligibilitate, precum si o descriere susccinta a etapelor de verificare, evaluare, selectie, contractare a proiectelor. 

De asemenea, este inclus un model al cererii de finantare precum si un model orientativ al contractului de finantare.

Pasii urmatori includ publicarea spre consultare publica a ghidurilor specifice pentru fiecare apel de proiecte, in baza carora vor fi elaborate cererile de finantare pentru POR 2014-2020, colectarea si integrarea contributiilor si aprobarea versiunii finale a ghidurilor. 

* * *

Programul Operational Regional (POR), gestionat de MDRAP in calitate de Autoritate de Management, este unul dintre cele 7 programe operationale din generatia 2014-2020 implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii.

Cu o alocare financiara de 8,25 miliarde de euro pentru cele 11 axe prioritare (plus axa 12 - Asistenta Tehnica), POR 2014-2020, adoptat pe 23 iunie 2015, este programul cu cea mai mare contributie la dezvoltarea regionala a Romaniei. 

Programul va continua sa finanteze investitii din perioada 2007-2013: infrastructura sociala, de sanatate si educationala, IMM-uri, drumuri judetene si turism, dar va finanta si noi categorii de proiecte fata de programul precedent: reabilitarea termica a cladirilor publice, lucrari de cadastru si centre de transfer tehnologic.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

 

>>Descarca AICI ghidul